Judecatorii au decis soarta Sorinei, fetita din Baia de Arama

Magistrații Tribunalului Olt decid, miercuri, dacă Sorina, fetița din Baia de Aramă, adoptată de o familie din SUA, poate pleca împreună cu părinții adoptivi în America.

În urma hotărârii Curții de Apel Craiova, de strămutare a dosarului, magistrații Tribunalului Olt trebuie să ia o decizie în dosarul în care procurorul general al Parchetului General a solicitat ordonanță președințială privind interzicerea părăsirii teritoriului României de către Sorina.

„S-a admis cererea de strămutare a dosarului de la Judecătoria Drobeta Turnu Severin la Tribunalul Olt. Minuta este mai amplă, au fost desfiinţate şi actele întocmite de Judecătoria Drobeta Turnu Severin ca urmare a admiterii cererii de strămutare. Dosarul va fi trimis la Tribunalul Olt, se va înregistrat şi se va da un termen de judecare. Conform minute se dispune refacerea tuturor actelor îndeplinite de instanţă înainte de strămutare”, a declarat, în 2 iulie, la data deciziei strămutării, Ionel Grigorie, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Craiova.

Părinţii adoptivi ai fetiţei de 8 ani din Baia de Aramă i-au cerut procurorului general Bogdan Licu strămutarea judecării ordonanţei preşedinţiale de la Mehedinţi departe de zona Craiova, de teamă că vor fi linşaţi şi pentru a evita un „scandal monstruos la Tribunalul Mehedinţi”.

Pe de altă parte, Curtea de Apel Craiova a respins vineri cererea procurorului general, Bogdan Licu, de suspendare a executării deciziei judecătorești prin care Sorina, fetiţa din Baia Mare, a fost adoptată de către un cuplu de români din SUA. Astfel, decizia de adopţie rămâne valabilă.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*