Inima structura si functionarea inimii

Inima – structura functionare

Inima si ce este necesar sa cunoasca toti oamenii despre boala coronariana

Inima, organ cu putin mai mare decat un pumn de adult, asezata in toracele sting, in spatele osului stern, cu virful in dreptul mamelonului (la barbat) se poate compara cu o pompa aspiratoare-respingatoare. Ea preia si pompeaza 4,5—5,5 litri sange intr-un minut, asigurind circuitul sangelui arterial, oxigenat prin aorta, marile artere, arteriole, capilare, pana la oricare celula si tesut ale organismului si calea sangelui lipsit de oxigen prin capilare, venule, vene, plamini, apoi din nou la inima.

La fiecare contractie inima impinge prin aorta 60—80 ml sange, la o presiune echivalenta cu 120 — 140 mm mercur. Organ care functioneaza continuu, cat exista viata, poate trece rapid de la un debit de 5 litri/minut la un debit de 5 —6 ori mai mare (30 litri/minut) cand organismul este solicitat printr-un efort. Performantele sale sunt uimitoare:

— se contracta de 70 ori pe minut (in medie), de 100 000 ori pe zi, de 36 milioane ori intr-un an si de aproape 3 miliarde ori intr-o viata de 70 de ani.

Cantitatea de sange pompata si transportata intr-o viata atinge valori de 200 milioane pana la 300 milioane litri (tren cu vagoane cisterna de lungime neantrerupta Bucuresti —Mangalia);

— Isi recupereaza energia, se odihneste, se repara, se regleaza etc., in intervalul dintre 2 contractii car­diace.

inima
Inima

Inima omului are un randament mai bun decat orice masina conceputa de om si functioneaza timp foarte in­delungat, fara reparatii. Inima, organ al pasiunilor, dupa literatura, idealizata de desenatori, are anatomic o forma de trunchi de con cu varful oblic in jos si spre stanga si cu baza in sus, spre „furculita” sternala, baza inimii fiind locul de unde emerg marile vase, printre care artera aorta.

Anatomia inimii arata ca vascularizarea muschiului inimii, a miocardului, este asigurata prin 3 artere, denumite coronare, adevarate „magistrale pentru circulatia sangelui intr-un organ atat de important, cu functie continua, caruia trebuie sa i se asigure, preferen­tial si sigur, oxigenul si suportul energetic pentru efectua­rea travaliului de „pompa“. Noi avem nevoie de doar 2 din cele 3 coronare principale, atata timp cit ele sunt sanatoase si de calibru normal. Avem deci, de la nastere, o coronara suplimentara, un fel de rezerva.

O alta notiune anatomica demna de amintit este existenta unor legaturi, intre ramificatiile celor 3 mari artere coronare, denumite vase de legatura (anastomoze intere coronare), cu rol de supleere a defectului survenit pe una din „magistralele pentru aprovizionarea proprie. Un om suferind de boala cardiaca ischemica are toati arterele coronare afectate de prooesul de ateroscleroza (care modifica diametrul intern sau calibrul vasului, precum şi elasticitatea acestuia). Sunt unele segmente arteriale mai stramtorate decat altele, procesul de ateroscleroza fiind lent, intins pe decenii.

Daca 2 coronare din 3 fac fata nevoilor de alimentare cu oxigen şi substante nutritive, nu va exista leziunea mio­cardica ischemica decat daca doar una ar fi stenozata peste 75%. Deci, cum debitul de sange nu este modificat atata timp cat obstructia vasului arterial nu depaşeşte 3/4 (75%) din calibru, una dintre problemele majore ale coronarologiei nu este eradicarea aterosclerozei coronariene, de fapt practic imposibil, ci mentinerea stenozarii sub 75% din lumenul arterei.

Intreruperea circulatiei sangelui in arterele coronare, situatie care creeaza infarctul de miocard si necrozarea tesutului tributar sangelui care nu mai vine, se poate face pe una sau toate arterele coronare, in mod brusc sau lent, progresiv. Pe plan practic şi tinand seama de cele succint expuse, leziuni ale muşchiului cardiac se pot observa numai atunci cand 2 din cele 3 artere sunt stenozate, deodata, cu peste 75%.

Exista insa stenozari organice (prin trombi sau cheaguri) favorizate de neregularitatile peretelui arterial, de anfractuozitatile interioare ale vasului, precum si „stenozari“ functionale, „spasme coronariene (cele responsabile de incidente tranzitorii rezultate din lipsa temporara a oxigenului in miocard, denumitele crize de angina de piept.

De obicei coexista stenozarile organice, lente, progresive, aterosclerotice, cu spasmele tranzitorii. Alteori insa, fluxul sangelui este intrerupt total, situatie caracteristica bolii denumite infarct de miocard. Sediul intreruperii fluxului sanguin arterial in miocard şi posibilitatile de supleere a retelei anastomotice, de legatura, conditioneaza localizarea si intinderea infarctu­lui miocardic.

Infarctul miocardic intereseaza aproape exclusiv pere­tele liber al ventriculului inimii stingi (de cele mai deseori regiuni mai restrinse ale acestuia: varf, perete anterior, perete posterior, perete lateral si alteori septul dintre cele doua ventricule. Leziunile partii drepte ale inimii, auriculul si ventriculul drept, sunt foarte rare.

Daca privim reteaua nervoasa independenta (proprie) a inimii: „centrala impulsurilor nervoase proprii (nodul sinuzal), „subcentrala atrioventriculara si ramifi­catiile in 2 retele principale („ramuri, dreapta si stinga) pe linga peretele (septul) interventricular, intelegem — fara sa fim medici — de ce o leziune aproape de aceste zone asociaza bolii necrotice a miocardului (grava prin ea insasi) si tulburari ale ritmului cardiac cu care pot incepe sau se complica infarctele localizate septal, precum si impiedi­carea sau perturbarea, temporara sau definitiva, a trans­miterii (conducerii) influxului nervos. Tot astfel intelegem de ce infarctul localizat la virful inimii sau in partea sa posterp-inferioara — zone care vin in contact cu diafragmul din stinga — capata aspecte „dispeptice sau imbraca masca unei boli digestive.

 

1 Trackback / Pingback

  1. Ateroscleroza cauzele si complicatiile ei - Urban Voice

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*